postheadericon George Enescu

George Enescu s-a născut pe 19 august 1881 la Liveni în judeţul Botoşan.George Enescu, socotit cel mai mare muzician român, avea doar 12 ani atunci când entuziasma pretențiosul public vienez cu modul său de a interpreta compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps sau Felix Mendelssohn-Bartholdy.După Conservatorul din Viena au urmat studii de vioară, contrapunct și compoziție la cel din Paris, iar apoi Enescu a ajuns în perioada matură a carierei sale. În 1898 debuta în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.
A fost și anul în care și-a început celebrele recitaluri de vioară, atât de îndrăgite de Regina Elisabeta a României, care îl invita extrem de des pe Enescu la castelul Peleș.Cele mai cunoscute compoziții ale sale au apărut în primul deceniu al secolului al XX-lea. A fost și un apreciat pedagog, printre elevii săi numărându-se violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual."Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe", spunea vestitul Menuhin.Alături de aceşti mari intelectuali şi artişti români stă numele unei femei care a ieşit în evidenţă prin formidabilul ei curaj. Ecaterina Teodoroiu (pe numele său adevărat Cătălina Toderiu), născută în 1894, a luptat în Primul Război Mondial, mai întâi ca soră medicală, iar, după moartea fratelui ei, ca soldat. S-a aflat în primele linii în lupta de la 10 octombrie 1916, când trupele comandate de generalul Ion Dragalina au respins o puternică ofensivă inamică, în prima bătălie de la Jiu. Ridicată la rangul de sublocotenent pentru priceperea în luptă şi curajul său, a ajuns chiar să conducă un pluton de infanterie. A murit după ce a fost împuşcată în piept, într-o luptă din august 1917, din Vrancea. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!”.
Un produs Blogger.