Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza este considerat ca fiind cel care a pus bazele statului modern.Popularitatea lui a fost la nivelul poporului mai ales prin reforma
agrară prin modesta împroprietărire a ţăranilor şi pentru că el a luat
din pământurile bisericilor şi mânăstirilor.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, în
1820. Şi-a făcut primele studii la un pension
din Iaşi, apoi şi-a luat
diploma de bacalaureat la Paris. A fost printre cei care au participat
la revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de
generaţie, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, idealul de creare
al unui stat românesc puternic.A fost preşedinte al judecătoriei Covurlui, iar în 1856 devine pîrcălab
de Galaţi, funcţie din care îşi va da demisia în semn de protest faţă de
falsificarea alegerilor pentru Divanul ad-hoc.
La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24
ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor
doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate
politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea
suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii
Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi
administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara
Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele
de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur
guvern.Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă
coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din
cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au
reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.